Sparanghel, căpșuni și broccoli: un șir nesfârșit de abuzuri

Povestea și protestul muncitorilor români din Bonn din urmă cu câteva luni au reușit să stârnească ceva vâlvă în presă, atât în cea românească cât și în germană și internațională, însă un nou caz asemănător, de această dată în Anglia, riscă să treacă neobservat.

wa

Dacă o poză face cu adevărat cât o mie de cuvinte, atunci ce altceva poate să stârnească poza de mai sus, decât furie și indignare. Nu e un tablou de epocă cu ultimii iobagi englezi, ci o fotografie din urmă cu câteva săptămâni, cu români, românce și alți estici care culeg broccoli, în vreme de pandemie. Scena se petrece în apropiere de Bristol, în apropiere de granița cu Țara Galilor, unde de câteva săptămâni mai mulți muncitori nu și-au primit banii promiși.

Primii care au sesizat că ceva nu era în regulă și că banii nu au mai venit au fost chiar câțiva dintre muncitorii români care au fost înșelați și de angajatorul de la ferma Spargelhof Ritter din Bonn. După ce manifestațiile, greva și protestele care au urmat s-au mutat din stradă în sala de judecată, muncitorii și muncitoarele au plecat unde au putut sau au găsit. Câțiva s-au întors în țară, alții au plecat pe alte ferme germane, însă o parte au primit oferte de muncă din Anglia. Acesta a fost și cazul muncitorilor și muncitoarelor de pe Castle Farm.

Ironic, compania de recrutare care îi aduce pe români în Anglia încearcă să se prezinte ca altceva decât ceea ce este, așa că spre deosebire de firmele fantomă care aduc oameni la muncă în Germania sau Italia, aceasta îmbrățișează din plin limbajul golit de orice conținut al capitalismului eco și pune pe site niște prezentări colorate cu ceva limbaj corporatist despre etica lor împotriva sclaviei moderne.

La jumătatea săptămânii trecute, unul dintre muncitorii români a luat legătura cu un coleg din sindicatul anarhist FAU din Bonn, să îl anunțe că scenariul de la Ritter se repetă și că banii nu mai vin. În acel moment adunase un grup de alți 30 de muncitori pregătiți să intre în grevă. Colegii din FAU s-au mobilizat și au luat legătura, pe toate rețelele disponibile, cu grupuri activiste și uniuni muncitorești din Anglia. În scurt timp s-au mobilizat filială uniunii IWW (Industrial Workers of the World) din Bristol, gruparea Solidarity Federation din Bristol, precum și un număr mare de activiști și activiste sau voluntari, care s-au prezentat la fața locului, unde cei 30 de muncitori declanșaseră greva.

Cum zona e izolată, până în momentul în care IWW au reușit să găsească traducători și interpreți vorbitori de română, patronii începuseră deja să aplice clasicele metode de a dezbina protestul și au ales câțiva oameni cărora să le plătească o parte din banii promiși. Pe parcurs, însă, alți oameni s-au alăturat protestului, iar investigația celor din IWW a scos la iveală de ce: pe lângă salariile neplătite la timp, condițiile de muncă erau sub orice critică, în micuța baracă fiind supracazați 6 sau 7 muncitori într-o cameră, iar testele medicale promise nu fuseseră efectuate. Iar această cazare nu era gratuită, muncitorilor fiindu-le oprite 57 de lire sterline pe săptămână, ceea ce duce la un cost de aproximativ 350 de lire per cameră, un preț mai degrabă de hotel decât de barăci. În plus, ei trebuiau să își plătească și costurile de transport.

În noapte de duminică spre luni (9-10 august) patronii au trimis un grup de scandalagii să îi amenințe fizic pe muncitori și muncitoarele care continuau greva în barăcile unde erau cazați și cazate ca să îi determine să se întoarcă la muncă. A urmat o încăierare, iar muncitorii și muncitoarele au fost duse de cei de la IWW în locuințe sigure unde să doarmă, pentru ca ziua să continue protestele. În acest moment, lupta continuă. Cum putem ajuta? În primul rând nu trebuie să lăsăm această poveste să fie ignorată sau uitată.

Dincolo de lăcomia eternă a patronilor, evenimentele de pe ferma de lângă Bristol demonstrează că lupta și acțiunea sindicală, activistă și directăfuncționează. Muncitorii și muncitoarele din Bonn au reușit, în doar câteva zile, să se organize, să se mobilizeze, să dibuiască pericolele și jocurile de culise ale angajatorilor și să li se opună ferm. Iar sindicatele mai mult sau mai puțin formale, cele formate din activiști și activiste și care operează prin acțiune directă, nu prin birocrație obscură, au demonstrat încă o dată că pot să ofere ajutorul reciproc de care muncitoarele și muncitorii vulnerabile au atâta nevoie. Iar pentru cei care, rupți total de realitate, aruncă cu eternul „la muncă, nu la întins mâna, vrem muncă, nu activitate sindicală” le spunem „siliți-i pe patroni să respecte legea și apoi mai vorbim“.

Ni se repetă obsesiv că sistemul actual este un dat și că nu se poate face nimic, că putem cel mult regla câteva mici nereguli. Însă e de ajuns să trecem dincolo de discursul partidelor și al figurilor anoste din media pentru a găsi numeroase soluții, studii și propuneri bine documentate și argumentate spre un sistem mult mai empatic și uman. Amintim, spre exemplu, revendicările propuse de colegele și colegii de la ROTMI (România – Țara Muncii Ieftine) și susținute de alte organizații, activiste și organizatori care luptă împotriva exploatării și, implicit, împotriva sistemului capitalist.


Puteți să urmăriți felul în care evoluează situația pe contul de Twitter al celor de la IWW Bristol: https://twitter.com/BristolIWW