Abuz și teroare: Cum munca unui român în Olanda i-a adus exploatare continuă și amenințări sinistre

the_virus

Aceasta este povestea lui Alexandru, un muncitor român care a plecat la muncă în Olanda ca să adune bani pentru tratamentul fiicei sale.

Aproape că nu trece o zi fără să vedem noi abuzuri de muncă, noi situații revoltătoare sau drame prin care trec muncitorii și muncitoarele care au plecat din România în speranța unui trai sau câștig mai bun în Occident. Au mers la muncă, nu au fugit la cerșit, cum îi prezintă prea des presa românească și cea străină. Sunt cei și cele pe care patronii și antreprenorii lipsiți de orice scrupule din Germania i-au tras pe sfoară și i-au aruncat în stradă. Sunt muncitoarele care în Italia riscă să ajungă încătușate pe plantații și în sclavie sexuală sau muncitorii care dispar în condiții suspecte. Sunt cele peste 600 de persoane captive pe o fermă din Spania. Câteva dintre aceste povești sunt cunoscute deoarece apar în presa mare, așa că statul român se arată indignat, chit că o face doar pentru a mai salva din aparențe. Restul acestor cazuri circulă în publicațiile mici din diasporă sau în buletinele diverselor sindicate sau grupuri de activiste și activiști care se mobilizează să le ofere celor afectați o mână de ajutor. Acesta este și cazul lui Alexandru, un muncitor român plecat la muncă în Olanda, care de câteva luni trăiește un adevărat coșmar.

În martie, pandemia tocmai începuse să facă ravagii în Olanda, iar persoanele care lucrau la negru riscau să fie lovite din plin. În acest context, doi colegii din rețeaua Vrije Bond – un grup anarhist care luptă pentru drepturile muncitorilor și care depune munca organizatorică pe care marile sindicate și uniuni nu vor sau nu sunt capabile să o facă – au început să cerceteze zvonurile despre abuzurile la care erau supuși muncitorii cazați într-o baracă de pe lângă Amsterdam. Odată ajunși acolo cu alimente, apă și ceva bani, au găsit un muncitor român, pe nume Alexandru, slăbit și vizibil bolnav, care nu mai mâncase de câteva zile.

Alexandru vine dintr-un sătuc de pe lângă Satu Mare, unde și-a trăit cea mai mare parte a vieții. Nu a venit în Olanda să se îmbogățească ci împins de disperare, la fel ca mulți alții. Drama familiei sale a începutul în momentul în care fiica lui s-a îmbolnăvit iar el nu își mai permitea să îi plătească tratamentul. A găsit un anunț pe internet pentru un loc de muncă, iar câteva zile mai târziu un autobuz a venit, l-a ridicat și l-a dus până în Olanda. Povestea nu e nouă, am auzit-o de atâtea ori înainte. Cam la fel s-au desfășurat lucrurile și pentru nenumăratele persoane care, în plină pandemia, au plecat la cules de căpșuni și sparanghel în Vest, recrutați de multe ori prin diverse anunțuri online.

Ajuns în Olanda, Alexandru s-a împrietenit cu Miguel, un coleg de muncă spaniol. Cel căruia îi spuneau ‘șef’ era un personaj pe nume Dezso Ludovic Cernovici, cetățean român din Sighetul Marmației. Ludovic, însă, pare să fie doar un alt intermediat, un angajat al unui patron despre care nimeni nu știe prea mult, în afară de faptul că îl cheamă sau i se spune Mark.

Muncitorii erau cazați într-o casă nu foarte mare, cu mai multe camere, care aparținea unuia dintre angajații firmei. Ludovic locuia în apropiere. Alături de ei trăia și un anume Marius Szabó, care prelua ordinele de la Ludovic și se asigura că erau îndeplinite. Tot el este cel care a devenit foarte suspicios atunci când cei doi activiști au venit să stea de vorbă cu muncitorii.

Alexandru și Miguel au lucrat trei săptămâni pentru Ludovic. Salariul promis era de 100 de euro pentru fiecare zi de muncă. Lucrau în construcții, pe șantiere deținute de diverși particulari, foarte departe de casa în care erau cazați. De contracte de muncă, program de lucru normal sau orice alte formalități nici nu se punea problema. Adesea se vedeau nevoiți să se întoarcă pe jos până acasă, rupți de oboseală la finalul zilei. Ludovic le aducea din când în când mâncare, dar aveau parte de zile în care nu primeau altceva decât bere ocară. Erau hărțuiți adesea de șeful român, zoriți să muncească mai repede și umiliți constant atunci când acesta nu era mulțumit de felul în care cei doi lucraseră. Ludovic devenise deja violent cel puțin o dată cu Miguel, pe care îl prinsese de gât, vrând chiar să îl arunce pe scări la un moment dat. Alexandru a fost martor la întreaga scenă.

La finalul celor trei săptămâni, Alexandru a primit doar 500 de euro, în condițiile în care salariul minim național în Olanda este de 1700 euro, iar salariul de pornire în domeniul construcțiilor este considerabil mai mare de atât.

În ziua în care cei doi colegi și-au făcut loc în baraca muncitorilor, Alexandru delira și nu se putea ține pe picioare. Când a încercat să mestece câte ceva din alimentele aduse de cei doi a vomat sânge. De ce nu l-au dus la spital? Pentru că nu avea asigurare, nu era înregistrat la primărie, nu avea niciun act de ședere, așa că ar fi trebuit să plătească un prețul usturător pentru internare și tratament. Mai mult, slăbit cum era în acel moment era vulnerabil în fața coronavirusului.

După ce s-a pus cât de cât la loc pe picioare și cu ajutorul lui Miguel, Alexandru s-a întors la locul în care erau cazați. Colegul său spaniol a hotărât să rămână și să încerce să își recupereze banii. Alexandru a fost anunțat, însă, să părăsească locuința la puțin timp după întâlnirea cu cei doi activiști. Singurii bani pe care i-a primit din plata restantă au fost 50 de euro. Un mizilic în comparație cu cei 720 euro pe care spune că ar trebui să-i primească.

Cei de la Vrije Bond, alături de alte grupuri și organizații, precum ONG-ul Barka s-au mobilizat imediat. I-au găsit un loc unde să stea și i-au cumpărat un bilet de avion până în România. Iar, cu un minim de efort din partea ambasadei, muncitorul a rezolvat toate formalitățile și s-a întors în satul său natal.

Coșmarul, însă, nu s-a încheiat aici. Din primul moment în care a ajuns acasă, Ludovic le-a trimis constant pe telefon lui Alexandru și soției sale mesaje prin care îi amenința cu moartea dacă vor îndrăzni să încerce să își facă dreptate sau să raporteze cele întâmplate.

În acest moment lupta lui Alexandru e departe de final. Vom încerca să îl ajutăm și să atragem, în continuare, atenția asupra neregulilor și abuzurilor la care sunt expuse persoanele aduse la muncă în străinătate. Solidaritate!

Dacă doriți și puteți să îi veniți în ajutor lui Alexandru, fie cu consiliere legală, dar și cu bani, mâncare sau medicamente sau dacă doriți să luați legătura cu colegii noștri din Olanda pentru a raporta alte cazuri asemănătoare, scrieți-ne la info.mahala@riseup.net.