Despre solidaritate și victorii parțiale

delonghi

Vom prezenta situaţia unui grup de muncitori şi muncitoare de la fabrica De’Longhi din Jucu Herghelie, judeţul Cluj, care, cu câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă, au intrat într-o grevă spontană pentru a cere drepturi egale cu restul angajaţilor. Concret, aceştia doreau să primească, la fel ca o mare parte a angajaţilor din fabrică, tichete valorice de Crăciun.Din grupul de 23 de persoane care lucrau pe banda Brown în cadrul fabricii, 21 au intrat în grevă timp de câteva ore, pentru a cere angajatorului să le îndeplinească revendicările.

Iniţial, superiorii ierarhici le-au cerut să părăsească fabrica dacă nu lucrează, însă într-un final au ajuns la înţelegerea ca grupul să aştepte în sala de mese până când reprezentanţii conduceri vor veni să discute cu ei și cu ele. În toată această perioadă de aşteptare muncitorii grevişti au fost ameninţaţi de către supraveghetori că vor exista repercusiuni. Lucrurile s-au calmat după ce reprezentanţii conducerii le-au explicat că lucrurile se vor rezolva şi că totul va fi bine.

Activitatea a încetat pe perioada sărbătorilor de iarnă, dar din luna ianuarie a.c. conducerea a decis să nu rezolve problemele, ci să persecute angajaţii care au îndrăznit să ceară respectivele bonusuri. În primă fază persoanele care lucrau pe linia Brown au fost anunţate că vor fi distribuite (cu alte cuvinte, împrăştiate) către alte benzi de lucru. Acestă acţiune urmărea, evident, să împiedice grupului grevist să lucreze împreună.

În următoarele două săptămâni lucrurile au descurs normal, până când, pe 17 ianuarie, cinci muncitoare au foste chemate în biroul de resurse umane şi păcălite să semneze o serie de acte fără ca acestea să poată să le citească. Spunem că au fostă păcălite pentru că nici măcar verbal nu li s-a explicat ce semnează. În realitate persoanele, respective au semnat demisiile lor iar din momentul respectiv li s-a spus că nu mai lucrează pentru De’Longhi.

Conducerea fabricii nu s-a limitat doar la aceste cinci abuzuri şi, neoficial, a ameninţat şi restul persoanelor care au participat la grevă că vor ajunge în aceeaşi situaţie. Cele cinci muncitoare concediate în data de 17 ianuarie au reacţionat anunţând presa locală despre cele întâmplat. Astfel, a apărut la scurt timp un material pe someseanul.ro în care erau denunţate abuzurile săvârşite de angajator, dar şi o apariţie a celor 5 muncitoare în studioul televizunii NCN din Cluj. Acela a fost momentul în care comunitatea noastră a aflat despre acest caz.

În acel moment am lansat o primă scrisoare de solidaritate în presa locală, pe care am trimis-o şi angajatorului, prin care îi ceream să renunţe la aceste abuzuri şi să înceteze pedepsirea muncitorilor şi muncitoarelor care au participat la grevă.

Domnule Director / Doamnă Directoare,

Conform informaţiilor găsite pe site-ul someseanul.ro, compania pentru care lucraţi şi dumneavoastră a obligat, prin intermediul personalului de la departamentul de resurse umane, o parte dintre angajaţii şi angajatele care au protestat în decembrie să îşi dea demisia. Cauza grevei lor din luna decembrie a fost legată de acordarea de către companie a tichetelor cadou în mod preferenţial (doar pentru anumite persoane). Vă reamintim că în conformitate cu articolul 59, lit. B, (Legea 53/2003, republicată în 2011) angajaţii şi angajatele nu pot fi concediaţi/concediate pentru exercitarea dreptului la grevă, în plus, Codul Muncii (Legea 53/2003, republicată în 2011) stipulează prin articolul 233 că „salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale”. Folosirea participării la grevă ca motiv pentru obligarea angajaţilor să demisioneze este o practică autoritară, abuzivă şi ilegală. De asemenea, denunţăm practica obligării angajaţilor şi angajatelor să ducă la final o acţiune împotriva voinţei lor, acest lucru reprezintă un obicei ce atentează la demnitatea persoanelor (garantată prin Art. 39, alin. 1, lit. e).

Pe această cale vă încurajăm energic să reîncadraţi în muncă persoanele forţate să demisioneze, altfel veţi fi obligaţi/obligate să reîncadraţi în muncă persoanele disponibilizate, să le achitaţi toate beneficiile salariale pe perioada în care au fost în afara câmpului muncii, precum şi alte daune pe care le va stabili instanţa. Suntem de părere că astfel de situaţii nu ar trebui să îşi aibă existe nicăieri, cu atât mai puţin la locul de muncă. Reîncadrarea pe postul deţinut anterior a persoanelor obligate să demisioneze ar fi un exemplu pozitiv în practicile relaţiilor de muncă şi ar avea un efect benefic asupra imaginii companiei pentru care lucraţi şi dumneavoastră.

Nu în ultimul rând, vă anunțăm că muncitorii şi muncitoarele din MAHALA – Comunitatea Muncitorilor Militanți se solidarizează necondiționat cu salariații şi salariatele De`Longhi disponibilizaţi/disponibilizate, până la reîncadrarea acestora în muncă.

Contăm pe promptitudinea dumneavoastra în rezolvarea problemelor cu angajaţii.

MAHALA – Comunitatea Muncitorilor Militanţi

Nu am primit niciun răspuns de la companie, iar peste doar două zile am aflat că încă două persoane din grupul respectiv au trecut prin aceași situație: chemate în biroul celor de la resurse umane, au fost puse să semneze demisiile fără a avea posibilitatea de a se informa, iar apoi au fost anunțate că din momentul respectiv nu mai sunt angajați ai fabricii.

Tot de la muncitorii care încă mai lucrau am aflat că pe data de 31 ianuarie urmau să fie chemați în ședință și restul muncitorilor şi muncitoarelor care au participat la grevă. În toată această perioadă a mai fost demisă încă o persoană. Acesta a fost momentul în care am lansat o a doua scrisoare de solidaritate, de data aceasta deschisă tuturor celor care credeau că ceea ce face compania De’Longhi este abuziv, ilegal și imoral.

Aflăm de la muncitoarele care au participat la greva spontană de la sfârşitul anului 2016 că administraţia fabricii De’Longhi România din Jucu, judeţul Cluj, continuă să forţeze angajaţii şi angajatele să semneze demisii ca pedeapsă pentru acţiunea lor.

O scurtă cronologie a faptelor

Cu câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă, 21 din cele 23 de persoane care lucrau pe banda de producţie Brown au intrat într-o grevă spontană prin care cereau să le fie oferit bonusul promis tuturor muncitorilor din fabrică. La începutul grevei, angajatorul (prin personalul de la departamentul de resurse umane şi superiorii ierarhici ai angajaţilor/telor ce protestau) le-a cerut greviştilor să părăsească incinta unităţii. În cursul grevei, angajatele au primit ameninţări că vor suporta consecinţele acțiunii lor şi vor fi concediate.

Activitatea în punctul de lucru Jucu a fost sistată pe toată perioada sărbătorilor de iarnă. După 1 ianuarie, angajatele au revenit la lucru, însă, au fost redistribuite pe alte linii şi schimburi pentru a nu putea comunica între ele. Practic, angajatorul (prin reprezentanţii săi) a încercat să dezbine grupul de angajaţi și angajate ce şi-au exprimat nemulţumirea faţă de respectivele inechităţi.

Pe 17 ianuarie au fost chemate, pe rând, pentru a discuta cu reprezentanţii departamentului de resurse umane şi superiori ierarhici, 5 dintre persoanele care au participat la grevă. Astfel, la finalul unei discuţii în care angajaţii s-au simţit intimidaţi, fiecăruia i-a fost oferit pentru a fi semnat un document. Documentul nu a putut fi citit întrucât conţinutul a fost acoperit voit cu mâna de către persoana care a propus semnarea şi nici verbal nu le-a fost prezentat. Doar după semnarea acestor documente au fost înştiinţate că nu mai erau angajaţi ai firmei.

Ulterior, încă o persoană „şi-a dat demisia” (în fapt, a fost constrânsă să o facă) în acelaşi mod ce nu respectă nici demnitatea angajaţilor şi angajatelor, nici libertatea lor de a alege dacă vor să își dea demisia sau nu – un drept fundamental garantat de codul muncii și de contractele individuale de muncă.

În data de 19 ianuarie comunitatea noastră a trimis o adresă conducerii De’Longhi prin care ceream să înceteze aceste practici abuzive, dar nu a primit niciun răspuns. Mai mult, ieri, 25 ianuarie, încă două persoane au ajuns în situaţia de a fi obligate să înceteze munca contrar voinţei lor.

Având în vedere cele întâmplate, considerăm că este un bun prilej de a vă cere în mod expres încetarea comportamentelor care ating demnitatea angajaţilor şi angajatelor şi, mai ales, încetarea obligării lor de a-şi semna demisiile. Astfel de practici sunt fără îndoială ilegale, abuzive şi imorale, iar semnatarii acestei scrisori se vor solidariza în continuare cu muncitorii persecutaţi de la fabrică.

 

Numărul foarte mare de organizații care și-au trecut semnătura în semn de solidaritate cu muncitorii greviști, printre care și organizaţii sindicale locale şi internaţionale, grupuri informale sau simpli cetățeni, a creat o presiune ce a determinat compania să înceteze persecuțiile împotriva celor rămași.

Astfel, putem descrie această întreagă campanie ca o victorie parțială, dat fiind faptul că o mare parte din grupul muncitorilor greviști au fost păstrați în companie. Partea negativă, însă, este aceea că nu am reușit în niciun fel să ajutăm persoanele care deja fuseseră înlăturate din fabrică. Nici avocatul pe care vroiau să-l angajaze cele 5 muncitoare nu s-a dovedit a fi serios; acesta a amânat în repetate rânduri o întâlnire care, în cele din urmă, nu a mai avut loc.